2 Samuel 7:17-29

17Natan i-a spus lui David toate aceste cuvinte, relatându-i toată vedenia aceasta.

Rugăciunea de mulțumire a lui David

(1 Cron. 17:15-27)

18Regele David a intrat, s-a așezat înaintea Domnului și a zis:

„Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și cine este familia mea, de m-ai adus până aici?
19Și, ca și cum lucrul acesta nu ar fi fost suficient, Stăpâne Doamne, ai mai vorbit și despre viitorul îndepărtat al familiei slujitorului Tău. Să fie aceasta o învățătură pentru om, Stăpâne Doamne!

20Ce-ar putea să-Ți mai răspundă David? Tu, Stăpâne Doamne, îl cunoști pe slujitorul Tău. 21Datorită cuvântului Tău și a inimii Tale, ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe, descoperindu-le apoi slujitorului Tău.

22Cât de măreț ești Tu, Stăpâne Doamne! După câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. 23Și cine este ca poporul Tău, ca Israel, singura națiune de pe pământ pe care Dumnezeu S-a dus s-o răscumpere pentru Sine ca popor, ca să-Și facă un nume, înfăptuind pentru ea lucrări mărețe și de temut și alungând dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt pentru Tine, națiuni și pe dumnezeii lor? 24Tu l-ai întemeiat pentru Tine pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pentru totdeauna; și Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor.

25Și acum, Doamne, Dumnezeule, fie ca promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la slujitorul Tău și la familia lui să rămână pentru totdeauna, și fă precum ai zis. 26Astfel, Numele Tău va fi preamărit pe vecie și se va spune: «Domnul Oștirilor este Dumnezeu peste Israel». Iar familia slujitorului Tău David va fi consolidată înaintea Ta!

27Tu, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i-ai descoperit slujitorului Tău planul Tău, zicând: «Îți voi întemeia o dinastie». De aceea a avut îndrăzneală slujitorul Tău să-Ți facă această rugăciune. 28Așadar, Stăpâne Doamne, Tu, Cel Care ești Dumnezeu și ale Cărui cuvinte sunt adevăr, i-ai promis slujitorului Tău acest lucru bun. 29Binevoiește deci să binecuvântezi familia slujitorului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Stăpâne Doamne, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, familia slujitorului Tău va fi binecuvântată pe vecie“.

Copyright information for RonNTR